20 iunie 2010

Din categoria “Arhiva” (2)

pollo con pesto

Pentru ca la inceput a fost Cuvintul. Si pentru ca fara cuvinte nu as putea sa respir, intrucit procesul acesta la mine este direct conditionat de emiterea de sunete, incep astazi sa scriu. Catre mine. Catre voi. Catre oricine va decide ca ceea ce debitez in mod mai mult sau mai putin elaborat merita citit...

Voi incepe cu o reteta scrisa intr-o maniera mai putin ortodoxa din perspectiva academicienilor care au decis ca "nicio" este o chestie interesanta si necesara frumoasei limbi pe care o vorbim.

Insalata


Cumva spre seara, ascunse de ochii publicului larg, stateau inghesuite, tremurind si verzi de-atita frig, niste frunze de salata. Tinere, imberbe si lipsite de inhibitii in prezenta mea, au incercat sa ma impresioneze, desfacindu-se incet din imbratisare, stropi glaciali de apa prelingindu-li-se usor prin decolteul vizibil treptat.

Nu am putut sa imi dezlipesc privirea de la ele. Rochitele acelea de un verde electrizant se conturau insinuos spre zona lor inghinala, intr-o imbratisare timida de galben-pai si verde crud, lasindu-le sa smulga aplauze de admiratie din partea mea, pentru aceasta tinuta haute-couture.

Mi-au zis, rosind usor, ca ar vrea experiente noi, ca timpul nu trebuie pierdut si ca au auzit de la prietenele lor ca este prin zona un italian copt, numai bun de iubit, pe numele sau Aceto Balsamico. Ce-i drept, nu prea puteam sa le ajut asa , fara nici un interes, pentru ca le sorbeam deja din priviri, asa ca am luat legatura cu tipul respectiv, care iesise in oras cu un bun amic, de sorginte nobila cica: Olio d'Oliva. Singura lui "problema", daca putem spune asa, e ca acest tinar cu singe mai mult sau mai putin albastru era... extra vergine :)


Zis si facut. Intilnirea stabilita, fetele incintate, iar mai tinarul amic, initiat in ale amorului vegetal, cit sa zici INSALATA! Ce mai vuiet, ce mai zbucium! Nici macar Seherezada, daca zorii i-ar fi vazut mijind, sfioasa nu ar mai fi tacut, caci imbratisarile acelea, contopirea aceea ardenta si plina de pasiune ale tinerelor frunze, sarutarile aromate ale lui Aceto Balsamico si felul lent, atent, poate un pic sfios de a face dragoste ale lui Olio d'Oliva m-au facut sa ma transpun in tablou cu atita pasiune, incit am simtit nevoia sa imi fac simtita prezenta.

La urma urmei eu eram cel care isi imaginase cu ochii mintii totul. La urma urmei nu eram complet indezirabil pentru acea categorie de virsta. Iar singele imi clocotea in vene, facindu-mi creierul sa se incinga in cautarea celui mai bun moment pentru a-mi insinua persoana in toata acea armonie.

Mojarul statea timid alaturi, privind. I-am facut cu ochiul si l-am indemnat din priviri sa se dea mai aproape, strecurindu-i in acelasi timp niste ierburi magice. Era batrin, matusalemic chiar, insa virilitatea nu e sinonima cu fertilitatea, asa ca am decis ca il voi lasa sa participe. Iar daca nu, treaba lui! Nu avea decit sa stea sa se uite. Coriandru, sare de mare, piper rosu, piper negru, oregano, busuioc... Ummm.. Deja mojarul ne arata tuturor ca stie si el cite ceva, fetele ridicind curioase privirea pentru a zari cine miroase atit de bine. Olio d'Oliva se strecura si el in toata mixtura aceasta dumnezeiasca si incepu o framintare fierbinte de ierburi si trupuri vegetale, o nebunie erotico-imaginara, cu parfum teribil.

Trebuia sa intervin. Febril am inceput sa caut pieptul. Pieptul de pui. Impetuos, ferm si lipsit de inhibitie, statea un metru mai incolo, lasindu-ne sa intelegem din priviri ca daca am dori, zagazul dorintelor sale s-ar sparge, lasind sa iasa la iveala patimi carnale greu de stapinit, atingerile verzi fiind doar un preludiu in comparatie cu ceea ce am putea experimenta impreuna.

Nu am rezistat tentatiei. Am o slabiciune pentru piept inca de mic, asa ca - odata trecut de adolescenta - am capatat deprinderi si dorinte din ce in ce mai complexe in legatura cu respectiva zona.

Intim si lasciv, pieptul s-a lasat patruns prin toti pori de amestecul acela exotico-erotic-aromat pe numele lui semi-kamasutric-culinar PESTO, cuprinzindu-l pentru o perioada de timp, facindu-l sa explodeze de placere sub apasarile mele ferme, dar delicate. Contorsionarile acelea parfumate, atingerile umede ale degetelor mele pline de pesto l-au facut sa escaladeze virfuri de placere, postludiul fiind nu tocmai repede consumat alaturi de niste rosii venite tocmai de departe, ce auzisera de faptul ca lucruri minunate se petrec acolo, in bucatarie.

Dorinta plutea peste tot in aer, insa nu puteam sa o impartasim ca si experienta cu toti necunoscutii, asa ca, in semn de amicitie, si doar pentru a tatona terenul in vederea legarii de noi prietenii, rosiile mai sus amintite au avut parte de un masaj erotic. S-au lasat purtate de val si, alaturi de restul budoarului, au intrat sa savureze aerul fierbinte al cuptorului, ce le astepta de mult, ca un voyeur batrin ce e. Rabdarea si experienta lui au incoronat apoteotic tot acest amalgam tinar si aromat de nume nobile, explozia de culori, licorile si esentele infierbintate ale tuturor, fiind o imagine ce cu greu va putea fi stearsa din amintirile cuiva...


De dragul cifrelor:

1 piept de pui

3 rosii

1 legatura de busuioc

3 oua fierte

aceto balsamico

ulei de masline extravirgin

1 salata verde

1 ardei iute

piper negru/rosu boabe ; coriandru boabe; sare

insalata con pollo al pesto e pommodori

Un comentariu:

Mihaela spunea...

Nu pot sa ced ca acest post are "0" comentarii. L-am citit de doua ori si nu m-am saturat!
Foarte frumos !