20 iulie 2011

E atit de simplu incit

pina si tu poti sa il faci, draga mea… Pe cuvint de onoare! Ei, cum sa ii spui asa ceva sotiei?

E imposibil sa va ginditi la mine ca la un misogin! Afirmatia de mai sus, oricit  de generatoare de zimbet pe sub mustati (daca e situatia, mai bine mergeti la cosmeticiana) nu s-a dorit a fi decit un element de comparatie suficient de puternic incit sa genereze o imagine reala a faptului ca se poate.

O sa tipati, o sa strigati, o sa imi atrageti atentia ca  “e o multime de bloguri” care ma fac harcea-parcea atunci cind indraznesc sa spun ceva cu privire la faptul ca eu nu cred ca femeile mai “gateste”. Nu va contrazic, nu ma opun, le citesc cu placere… Insa io nu prea le vad in jurul meu.

E clar, am orizonturi limitate. Sint un parameci, o euglena verde de genul masculin, aflata in starea aia perpetua de negare, care din lipsa de posibilitati intelectuale nu poate concepe ca – de exemplu – oglinda retrovizoare foloseste si la altceva decit la asigurarea celui aflat la volan. Lipsa atentiei distributive, absenta unor procese cognitive de baza si impotenta seren-imaginativa imi interzice sa cred ca poate ajuta la exersarea rujatului in trafic.

Deci, a crede ca exista un esantion reprezentativ de femei care au veleitati in bucatarie, pentru mine, e un exercitiu greu parcurs.

Gata! Gata! Am glumit! Cred ca de fapt nu stiam cum sa incep. Am lipsit, mi-ati lipsit, mi-a lipsit. Nu am mai scris aici de foarte multa vreme si, probabil ca nu as mai fi facut-o pentru tot atit de multa vreme, daca nu ar fi fost unii dintre voi care sa imi aduca aminte ce mult imi place sa scriu.

Asadar, fara fasoane, incerc sa revin pe linia de plutire. Material exista, timp nu este deloc Smile , insa cu putina rabdare si ajutor, cred ca o sa reusesc.

Si pentru ca nu e cazul sa ma arunc cu capul inainte, mai ales pe caldurile astea, o sa va povestesc astazi despre CEA MAI SIMPLA RETETA.

Ne erijam in rol de mediator intre doua ( 2 ) oua si 150 g zahar. Le explicam cu frumosul ca nu e bine sa se certe, ca iritarea lor vine si de la deshidratarea asta potentata de cele 35 de grade Celsius. In cele din urma, e bine sa respectam prima regula in cazul unor astfel de conflicte: ii lasi sa se bata, iar la urma il pocnesti pe cistigator.

Se face lupta mai interesanta cu ajutorul a 200 g iaurt cu valente de luptator de sumo, a 125g ulei si a 300g faina… Normal ca arbitrajul este asigurat de un plic de praf de copt.

Toata inclestarea aceasta epopeica are ca rezultat un aluat victorios , care se va aseza in pozitia de leader intr-o tava de tarta, lauri nefiindu-I altceva decit 4 piersici mari, coapte si evident zemoase, taiate cuburi.Ma rog, cuburi de forma neregulata, precum celebrele cercuri patrate.

Intrucit cuptorul, dragul de el, prietenul nostru al tuturor in ziua de astazi cind sint doar

Fullscreen capture 20.07.2011 211143.bmp

ne asteapta incins la 160 grade, executam din poignet o miscare maiastra, si plasam tava acolo, pentru jumatate de ora.

E buna. Pe cuvint. Si calda. Si rece.

Nu e frumos sa vorbesc cu gura plina, dar avind in vedere ca scriu…

Pictures1

 

IMG_3342

IMG_3349

2 comentarii:

codruta spunea...

am mai scris un comentariu, dar nu l-am dus pana la bun sfarsit. al doilea nu are cum sa-mi iasa la fel de spontan.
Vroiam sa spun ca cunosc aceasta prajitura, in varianta cu prune, insa. A fost prima prajitura pe care am facut-o singura, ca sa imi impresionez parintii, dupa niste belele repetate.
Reteta ca reteta, dar lectura e o adevarata placere!
codruta

mircea spunea...

Prunele au sfirsit glorios si laudabil cu o zi inainte, sub lamele blenderului. Soarta lor era de topping pe o tarta umpluta cu budinca de vanilie. Si-au indeplinit misiunea cu succes, iar urmasii le vor pomeni in ode si cinturi inchinate eroilor cazuti in bucataria mea.