06 august 2011

Si totusi exista

clisee ce nu pot sa te plictiseasca, nereusind sa ia acel aer desuet oricit si-ar propune. Probabil, ori nu isi dau silinta foarte tare, ori dorinta noastra de a ne aduce aminte doar de partile cele mai placute ale existentei noastre le transforma in amintiri placute.

Tot probabil, de aceea, desi am facut parte din categoria celor care oftau dupa baschetii chinezesti, acum ii cer doamnei de la toneta sa imi dea numai rosii care vorbesc romaneste.

Una din chestiile acelea despre care va povesteam mai devreme, alea involuntar placute in ciuda izului de vechi ( caci ma iau dracii daca spun vintage ) e parfumul miinilor bunicii mele. Pina si acum am un zimbet larg dintr-o ureche in alta atunci cind ma uit la minunatia asta de sticluta de plastic, care in banalitatea ei ascunde aroma secreta a copilariei mele.

IMG_4808

 

Ma cuibaresc in propria-mi stare de bine si imi spun ca trebuie sa imi gasesc si eu un brand de persoana atit de puternic , incit macar fiului meu sa ii pot lasa astfel de amintiri frumoase despre perioada cind totul era posibil, iar interdictiile erau doar mici obstacole pina la sfirsitul cursei in care oricum cistigai doar tu.

Si cum o parte importanta a acestui proces de branding tine si de bucatarie, nu numai de drogherie, astazi o sa va vorbesc si despre un alt fel de parfum care imi aduce aminte de copilarie… si anume despre cel de mere cu scortisoara. Iar daca peste el mai apare si un strat cremos de brinza, am toate sansele ca oul Kinder sa crape. Macar de invidie!

Si cum postarile astea vor ajunge sa fie citite cindva si de Alexandru, atunci ii dau si primul sfat: tati, mereu sa te ocupi mai intii de ingredientele lichide, ca sa poti controla umiditatea! Ea iti va asigura succesul !

In rest, doar trebuie sa te lasi minat de curiozitate si in felul asta, pe linga faptul ca vei afla din ce in ce mai multe, vei capata antrenamentul necesar pentru a acorda suficienta atentie detaliilor.

Cum facem o tarta de succes? Pai, intrebam in stinga si in dreapta, ca doar nu ne apucam de citit proceduri!

Pentru inceput se iau la rost 2 oua, aflate in cirdasie cu 125 g de unt ceva mai moale si 125 g zahar oarecum fin. Intrucit in ciuda turatiei ridicate a mixerului suspectii nu cedeaza din prima, inghesuim in celula si 300 g de faina, care desi era pulbere, gasise de cuviinta sa se combine mai devreme si cu o lingurita de praf de copt.  Tehnicile mele de interogare nu au dat roade, asa ca singura solutie a fost sa pun amestecul rezultat la rece. Pentru vreo doua ore, ca sa le vina mintea la cap!

Intre timp, incepe partea aromata a demersului nostru… 50g de stafide se vor balaci in apa calduta parfumata cu un pic de esenta de rom, pina cind incep sa prinda forme mai putin… stafidite, timp in care noi dezbracam 1 kg de mere. Si fiindca odata dezbracate nu le mai poti ignora, mai ales ca sint pudrate cu 150 g zahar, te perpelesti linga ele la foc mic, pina cind se evapora si ultima picatura de suc din trupul lor.

IMG_4777

Ce mai poti sa faci? Le lasi sa isi traga sufletul, dupa care le faci cunostinta cu cele care vor deveni prietene nedespartite: stafidele si praful de scortisoara. Nu am cuvinte in vocabularul meu limitat electronic la 170km/h pentru a va povesti cum miroase totul! E genial!

Dupa cum spuneam, atentia la detalii este totul, asa ca, pentru a nu obtine o tarta cu mere ci o tarta de succes, avem nevoie de … un strat cremos de brinza, care sa invaluie frumos totul, dind masura unui lucru facut cu mare drag. Asta e simplu, oricit ar parea de complicat: 300g brinza de vaci, 4 oua, 100g zahar si un pic de coaja rasa de lamiie. Toate se transforma intr-o pasta fina, aromata si numai buna de turnat peste inflorescenta aceea parfumata de mere, stafide si scortisoara.

Buuuun… hai sa revenim la bune sentimente si sa scoatem aluatul de la rece.

In principiu, se pare, i-a venit mintea la cap cit a stat acolo, asa ca se aseaza frumos in tava, si nici macar nu protesteaza atunci cind il intepam un pic cu furculita.

IMG_4776

Asezam si merele…

IMG_4778IMG_4779IMG_4780

iar apoi ii dam forma finala. Daca nu as fi fost atit de prins sa recuperez si ceva din aluatul de tarta, pentru a-i pregati lui Alexandru niste biscuiti, probabil ca as fi avut o fotografie sa va arat si cu crema de brinza. Insa asa… va veti multumi doar cu produsul final…

Sa va spun ca bietul cuptor astepta deja de vreun sfert de ora, cu limba scoasa de pofta, sa inghita toata minunatia asta? Era incins ! Mai precis, exact la 180 de grade Celsius.

Si nu am avut inima sa il las sa astepte prea mult asa ca i-am dat ceea ce a dorit. Timp de 50 de minute.

IMG_4784IMG_4785IMG_4786

Restul e tacere!

IMG_4787IMG_4788IMG_4791IMG_4793IMG_4797

PS: A intrebat cineva de biscuitii lui Alexandru? Luati-va gindul! Sint doar ai lui!

IMG_4783IMG_4668

Niciun comentariu: